Preotul Necula, îndemn pentru credincioși în Postul Crăciunului: „Dacă nu puteți posti de mâncare, refuzați să…”

0
163

Potrivit tradiției creștine, Postul Crăciunului începe de miercuri și va dura 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului când se ţine post negru şi este aşteptat preotul să aducă vestea Naşterii Mântuitorului. Astfel că, începând de astăzi, meniul zilnic al credincioșilor trebuie să conțină preparate culinare pe bază de legume și, ocazional, preparate din pește.

Unul dintre cei mai apreciați preoți creștin ortodocși din Mitropolia Ardealului, Constantin Necula, spune că a posti înseamnă a iubi, iar cei ce nu pot posti de mâncare, să refuze “să își mănânce aproapele”.

“Daca m-ar intreba cineva ce inseamna a posti as spune ca nu exista cuvinte pentru a explica iubirea. A posti inseamna a iubi. A iubi pe Dumnezeu si pe tine, omul, trup si suflet. A iubi pe om, aproapele si departele tau.

A nadajdui ca iubirea aceasta nu te confuzeaza, nu te asaza indoielnic in colturile confuze si sincretiste ale lumii. A posti inseamna sa stai mereu de partea lui Dumnezeu, care sta de partea omului”, a declarat marti preotul Constantin Necula, potrivit ziare.com.

Acesta ii sfatuieste pe credinciosi “sa refuze sa fie talhariti si ucisi de Irozii noilor minciuni”.

“A posti inseamna a pregusta din exercitiul fundamental al Invierii. O sa spuneti ca acesta-i Postul Craciunului… Am sa va spun ca asa este si totusi cantam ‘Florile-s dalbe, flori de mar’. Iar merii infloresc primavara, semn al anotimpului Invierii.

De pe culmea pastorilor din Betleem, din inaltul cerului, de unde Ingerii vestesc Nasterea lui Hristos, din frangerea de munte ce este Pestera Betleemului se vede culmea Golgotei, Invierea dand sens Nasterii. Asa cum Impartasania da sens Postirii.

Fiti curajosi si incercati sa va descoperiti Dumnezeul Cel Viu. Nu lasati sa vi se fure bucuria Craciunului ori nadejdea Invierii.

Refuzati sa fiti talhariti si ucisi de Irozii noilor minciuni, care induc frica si duc spre ucidere orice gand de prunceasca stralucire. Stati limpeziti de lumina Stelei, cu Magii, intelectualii smeriti ai cautarii adevarate”, a mai spus preotul Constantin Necula.

Postul Crăciunului începe an de an pe 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie. Este perioada în care se prevestește Nașterea Domnului, o perioadă în care creștinii trebuie să se pregătească spiritual pentru iertarea păcatelor.

loading...

Postul se limitează doar la curățarea trupului de alimente de proveniență animală, ci continuă cu hrănirea sufletului. De fapt, postul este relevant tocmai prin dimensiunea sa spirituală.

Postul este o perioadă de cumpătare din toate punctele de vedere. Este o perioadă în care trebuie să ne întoarcem la valorile fără de care nu am fi existat niciodată.

Există câteva lucruri, să le zicem interzise, deși sunt doar niște recomandări, pe care nu e bine să le facem până pe 24 decembrie, de Ajun.

Una dintre superstiții spune că după Lăsata Secului, oalele se pun în casă cu gura în jos ca toate necazurile și bolile să fie alungate.

Bătrânii mai spun că dacă vremea din timpul postului va fi blândă, vom avea parte de o primăvară ploioasă.

Vasele în această perioadă se spală cu cenușă și leșie ca să nu mai aibă urme de grăsime sau de carne. După cum se știe deja, nu se consumă alimente de origine animală (brânză, lapte, ouă și carne).

Una dintre sărbătorile cele mai importante din Postul Crăciunului este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie). În această zi nu e bine să facem curățenie în casă sau ogor, să spălăm haine ori alte activități casnice.

Noaptea de 29 spre 30 noiembrie este la fel de importantă, mai ales la țară. Ziua de 30 noiembrie este dedicată tuturor celor care poartă numele Andrei, Andreea și derivatele acestora, căci este sărbătorit Sfântul Andrei.

În această noapte se ung cu usturoi ferestrele și ușile pentru a alunga spiritele rele, iar animalele se hrănesc cu mac și sare pentru ca Diavolul să nu intre în ele.

În ziua Sfântului Andrei se mănâncă usturoi și nu se pronunță numele lupului. Alte sărbători în care trebuie să postim și să ne rugăm lui Dumnezeu sunt cele din 4 decembrie (Sfânta Varvara) și 6 decembrie (Sfântul Nicolae). Mai trebuie spus că din 20 decembrie, de Ignat, și până la Bobotează femeile nu mai spală și nu mai torc lâna. În Ajunul Crăciunului nu se scoate gunoiul afară, iar femeile mătură invers.

sursa: www.teotrandafir.com


loading...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here